Pravalia Mica: Brandurile romanesti, din ce in ce mai cautate pe piata externa

0
17

Piata de produse de manufactura romanesti a cunoscut o crestere semnificativa in ultimii 5 ani, atat romanii, cat mai ales strainii, devenind din ce in ce mai interesati de produsele autohtone, potrivit unei analize realizate recent de Pravalia Mica, un nou concept de magazin online specializat in comercializarea de produse alimentare, terapeutice si cosmetice 100% romanesti.

“Trendul national de promovare a vechilor valori si traditii romanesti a inceput sa se rasfranga in ultimii ani si asupra evolutiei brandurilor de produse romanesti. Astfel, desi retetele produselor de manufactura sunt vechi de cateva sute de ani, piata de produse autohtone romanesti este relativ tanara, majoritatea producatorilor facandu-se remarcati pe piata in ultimii 5 ani”, a declarat Tudor Barbu, Managing Partner Pravalia Mica.

Potrivit acestuia, micii producatori locali au inceput sa isi faca loc pe piata odata cu cresterea interesului pentru vechile traditii si valori romanesti, promovate si sprijinite tot mai des in ultima perioada prin intermediul majoritatii canalelor de informare in masa (reportaje TV, materiale editoriale, bloguri de specialitate etc.). Astfel, desi in ultimii ani romanii sunt incurajati sa consume cat mai mult de pe piata locala, in scopul de a sprijini economia tarii, cererea pentru produsele romanesti ramane in continuare mult mai mare la nivel european, traditiile romanesti fiind inca mai apreciate si mai bine vandute in strainatate. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care o parte dintre brandurile locale aleg sa exporte in proportie de 100% catre Europa, inainte de a testa piata interna.

“Spre deosebire de romani, la care interesul pentru produsele naturale si pentru un stil de viata sanatos a inceput sa se dezvolte mai mult in ultimii ani, consumatorii europeni au deja o cultura foarte puternica in acest sens, apreciind si, totodata, intelegand mai bine conceptul de produs natural, realizat in sistem de manufactura”, a mai spus reprezentantul Pravalia Mica.

Și romanii sunt din ce in ce mai interesati de produsele realizate pe piata locala

Cu toate acestea, si la nivel local se resimte o crestere usoara, dar constanta, in ceea ce priveste consumul de produse romanesti, de la un an la altul.

“Comparativ cu ultimele luni ale lui 2014, cand am deschis magazinul, in 2015 se observa clar un reviriment al pietei de produse autohtone. Numarul clientilor Pravaliei a crescut considerabil in ultima perioada, cu peste 25%, iar interesul tot mai ridicat al acestora este sesizabil si prin prisma intrebarilor tot mai amanuntite pe care le pun odata cu initierea sau livrarea comenzilor”, a subliniat reprezentantul Pravalia Mica.

De asemenea, doar daca analizam valorile Google pe termeni cheie precum “produse traditionale romanesti” se poate observa ca interesul acestora pentru produsele locale este in crestere in ultimii ani.

Potrivit lui Tudor Barbu, in prezent, cosul mediu de cumparaturi in online depaseste de cele mai multe ori valoarea de 100 de RON, iar in perioada sarbatorilor acesta creste de pana la 3 ori mai mult, produsele alimentare, terapeutice sau cosmetice pe baza de miere, conservele naturale din legume si fructe (dulceturi, sosuri, zacusca), mezelurile traditionale si branzeturile artizanale regasindu-se in topul preferintelor romanilor.

in ceea ce priveste profilul consumatorului de produse autohtone in functie de regiune, Capitala conduce detasat, peste 50% dintre comenzi venind din Bucuresti, imediat dupa aceasta urmand Constanta si Cluj-Napoca.

Statul roman a inceput sa ia masuri pentru a sprijini micii manufacturieri locali

„O veste foarte buna pentru micii producatori romani este ca statul a inceput, la randu-i, sa ii sprijine din ce in ce mai mult. Reducerea TVA-ului de la 24% la 9% pe segmentul de produse alimentare, dar si noul proiect de lege pus in discutie cu privire la inchiderea magazinelor mai mari de 2.500 mp duminica au rolul de a incuraja romanii sa se orienteze si spre targurile de profil sau spre micii comercianti, care sunt de cele mai multe ori si distribuitori de produse autohtone”, a mai punctat Tudor Barbu.

De asemenea, din perspectiva acestuia, alte metode prin care statul ar putea sprijini micii producatori romani ar fi si prin oferirea de consiliere gratuita pentru acestia sau prin sustinerea financiara a diferite proiecte cu potential: „Oferirea unor credite bancare de investitie garantate partial de stat ar putea impulsiona mai multi producatori romani sa se afirme pe piata”, a mai spus acesta.

Cum se pot distinge produsele autentice, de manufactura, de cele fabricate in sistem industrial?

in ceea ce priveste una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta piata de produse de manufactura romanesti si care scade totodata increderea consumatorului, este comercializarea produselor traditionale realizate in sistem industrial.

Astfel, potrivit reprezentantului Pravalia Mica, odata cu cresterea interesului pentru autohton si manufactura, marii procesatori de legume-fructe sau carne si-au creat branduri ce adopta imaginea unor produse traditionale „realizate in sistem de manufactura” care, desi folosesc ingrediente naturale obtinute de cele mai multe ori de la furnizori locali, sunt realizate in sistem industrial, lucru care de cele mai multe ori se reflecta si in calitatea produsului.

„Pretul, eticheta produsului, sursa de achizitie, dar si gustul acestuia fac de cele mai multe ori diferenta intre un produs traditional romanesc realizat dupa vechi retete locale, in sistem de manufactura, si unul care pretinde a avea aceste beneficii ”, a subliniat Tudor Barbu.

in general, potrivit acestuia, un produs original romanesc poate avea un pret cu pana la 20-30% mai ridicat decat optiunile gasite in comert, insa acesta diferenta de pret este foarte usor sesizabila in calitatea, gustul si nivelul de procesare al acestuia.

Pentru a creste increderea clientilor Pravaliei cu privire la originalitatea produselor, Tudor face de cele mai multe ori personal livrarea catre clientii din Bucuresti, in scopul de a oferi consiliere profesionala si pentru a putea oferi raspuns la toate temerile acestora. De asemenea, produselele Pravaliei Mici sunt prezente la aproape toate targurile de profil din Bucuresti, reprezentantul companiei fiind de parere ca romanii inca au o reticenta atunci cand vine vorba de prima interactiune cu un produs alimentar in mediul virtual, acestia fiind obisnuiti sa poata mirosi, gusta sau vedea produsul.
Mai multe detalii cu privire la gama de produse comercializate de Pravalia Mica puteti gasi pe site-ul magazinului www.pravaliamica.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ