Pirateria sufoca Romania

0
1380
pirat

Romania este una dintre tarile unde incalcarea drepturilor de autor si furtul de proprietateapirat intelectuala, in special in domeniul software, se intalneste intr-o proportie foarte mare (70% la finalul lui 2005). Motiv pentru care autoritatile de la Bucuresti au si primit o avertizare (stegulet galben, dupa ce anterior era rosu) din partea Uniunii Europene pentru modul in care se duce lupta impotriva pirateriei si a incalcarii drepturilor de autor. Tocmai de aceea responsabilii de la Bucuresti au intensificat in ultima perioada actiunile de combatere a acestui fenomen.

 

La noi, amploarea pirateriei este sustinuta, in principal, de pretul foarte mare al produselor originale, comparativ cu puterea de cumparare a populatiei. Astfel, fie ca este vorba de parfumuri, imbracaminte, medicamente, muzica sau programe software, produsele contrafacute sunt inca cumparate pe criteriul pretului, cel mai adesea fara sa conteze calitatea.
Potrivit unui studiu realizat la finalul anului trecut de catre IDC si Business Software Alliance (BSA), reducerea cu numai 10% a ratei pirateriei software in Romania ar putea duce la crearea de noi locuri de munca, o crestere economica de 669 milioane USD si venituri provenite din taxe de 76 milioane USD. De asemenea, IDC sustine in acelasi document ca sectorul IT din Romania inregistra, la finalul lui 2005, circa 11.000 de persoane angajate si contribuia cu taxe la buget in valoare de circa 124 de milioane de USD.
Recent, intamplator sau nu, Bucurestiul a fost ales ca gazda pentru desfasurarea lucrarilor Congresului Regional pentru Combaterea Contrafacerii si Pirateriei, cu tema „Cooperare eficienta – rezultate vizibile“. Cu aceasta ocazie, chiar premierul Calin Popescu-Tariceanu a recunoscut amploarea pirateriei din tara noastra, combaterea acestui fenomen fiind conditie pentru integrarea in UE. El a precizat ca este necesar ca actiunile legale de combatere a pirateriei sa fie completate si de ample campanii publice de informare asupra acestui fenomen.
„Din pacate, contrafacerea si pirateria atrag tot mai multi tineri cu abilitati creative, care isi irosesc talentul in activitati legate de crima organizata. De aceea, respectul fata de proprietatea intelectuala si drepturile de autor trebuie sa devina parte a culturii civice a noii generatii. Vrem ca societatea romaneasca, in ansamblul ei, sa-si asume acest proiect. (…) Este si o problema de educatie, asa cum am spus. Mai ales la nivelul tinerelor generatii trebuie facut mai mult, dar, in acelasi timp, se impune o actiune preventiva, o actiune de aplicare a legislatiei“, a declarat Tariceanu cu ocazia Congresului.
Premierul a mai adaugat ca piata neagra a produselor piratate inseamna nu numai evaziune si resurse mai scazute in bugetul national, dar si proliferarea pseudo-culturii, neincrederea investitorilor straini si descurajarea competentei si a calitatii.
Seful guvernului a explicat ca actiunile de combatere nu sunt suficiente in raport cu adevarata amploare a fenomenului. Tariceanu a subliniat necesitatea unor eforturi mixte ale unor echipe formate din procurori, politisti, inspectori ai autoritatilor cu rol de control, reprezentanti ai industriilor si asociatiilor profesionale.
Astfel, sustine oficialul roman, Parchetul General – prin rolul central de coordonare – va trebui sa fie in linia intai a acestei actiuni de profunzime. „Rolul Parchetului General este esential, pentru ca el coordoneaza toate aceste actiuni. La nivelul Parchetului trebuie sa se inteleaga ca nu trebuie sa parvina numai informatii care sunt aduse sau semnalate de alte institutii. Parchetul este cel care trebuie sa ia initiativa, sa demareze astfel de investigatii si sa defereasca justitiei, ulterior, pe cei care sunt implicati“, crede seful Executivului.

Pirateria este un fenomen global

La randul sau, Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a declarat cu aceeasi ocazie ca fenomenul contrafacerii si pirateriei a devenit o problema globala, afectand masiv interesele economice ale multor state.
Presedintele a subliniat ca fenomenul contrafacerii si al pirateriei este extrem de daunator, intrucat afecteaza in primul rand populatia, prin calitatea unor produse piratate, care se vand sub marci de prestigiu. In acest sens, Basescu a mentionat ca produse contrafacute se gasesc in aproape toate zonele economice, de la industria farmaceutica si cea alimentara, pana la industria pieselor de schimb auto.
Acesta a mai declarat ca, mai bine de 10 ani, fenomenul pirateriei nu a fost combatut de o legislatie adecvata. „Transpunerea in legislatia interna a directivei 2004 a Comisiei Europene a fost un pas important in asezarea legislatiei romanesti la standardele UE. In acelasi timp, insa, este pentru noi foarte clar ca nu vom reusi sa ne protejam populatia decat in cooperare cu structurile internationale si nationale din statele cu care Romania coopereaza“, a completat Basescu.
Seful statului a mai evidentiat si faptul ca fenomenul contrafacerii si pirateriei afecteaza grav interesele comunitatii de afaceri care respecta legislatia si, mai ales, sumele investite pentru cercetare. Astfel, a avertizat Basescu, daca statele nu vor lua masuri de diminuare a vitezei de crestere a fenomenului, acesta poate deveni unul care descurajeaza investitiile in cercetare. Traian Basescu sustine ca pirateria afecteaza tot mai mult competitia loiala.
„Mi se pare aproape o crima ca un stat sa se faca ca nu vede ca pe teritoriul lui se produc medicamente contrafacute“, a afirmat Basescu. El a subliniat ca produsele alimentare si farmaceutice devin tot mai des obiectul industriei contrafacerilor, ceea ce afecteaza grav sanatatea cetatenilor.

Un studiu realizat de catre IDC i Business Software Alliance (BSA) arata ca reducerea cu numai 10% a ratei pirateriei software in Romania ar putea duce la crearea de noi locuri de munca, o crestere economica de 669 demilioane USD si venituri provenite din taxe de 76 de milioane de USD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here