Pierderile Tarom din primele patru luni, au scazut cu 24%

0
124

Tarom a inregistrat pierderi de 66 milioane de lei in primele patru luni, cu 30 milioane de lei mai putin fata de rezultatul negativ estimat in planul de management, se arata intr-un comunicat transmis de compania de transport aerian.

„Rezultatele financiare provizorii arata ca am reusit sa reducem pierderile estimate. Vorbim de o imbunatatire cu 6% a rezultatelor financiare ale lunii aprilie fata de cele prognozate in planul de management si cu 15% fata de bugetul anual (…) in primele patru luni ale anului 2013, pierderile financiare au fost reduse cu 36 milioane de lei comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, ceea ce inseamna o imbunatatire a rezultatelor cu 35%”, a declarat in comunicat directorul executiv al Tarom, Christian Heinzmann.

Tarom a incheiat primele trei luni pierderi de 49 milioane lei, in scadere cu 24% fata de aceeasi perioada a anului trecut si sub cele bugetate, de 78 milioane lei, informeaza Mediafax.

Compania a incheiat anul trecut cu o pierdere preliminara si neauditata de 236 milioane lei. Planul de management, aprobat de Consiliul de Administratie in luna martie, prevede pierderi de 143 milioane lei in acest an, de 18 milioane lei in 2014, urmand ca in 2015 si 2016 compania sa realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane lei.

in baza planului de management, Tarom a initiat in martie un program de retragere voluntara a personalului, vizand reducerea personalului cu 10% pana la finele anului.

Compania urmareste de asemenea o crestere a numarului de pasageri transportati cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane in acest an la 2,6 milioane in 2016, si o majorare a gradului de incarcare a aeronavelor, de la 68% in acest an la 75% in 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here