Peste 2.500 de persoane au vizitat Targul de Turism al Romaniei in prima zi

0
156

Ieri, 14 noiembrie a avut loc la ROMEXPO deschiderea oficiala a celei de a 30-a editii a Targului de Turism al Romaniei. Reunind peste 200 de companii din Romania si din Austria, Bulgaria, Germania, India, Iordania, Israel, Italia, Turcia si Ungaria, evenimentul prezinta vizitatorilor nenumarate oferte pentru petrecerea vacantelor, atat pentru sfarsitul acestui an, cat si pentru sezonul 2014.

La deschiderea oficiala au participat:

Doamna Maria Grapini, Ministru delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri si Turism, Ministerul Economiei
Domnul Razvan Filipescu, Presedinte Autoritatea Nationala pentru Turism
Doamna Lucia Morariu – Presedinte Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania – ANAT
Domnul Mohammad Murad – Presedinte Federatia Patronatelor din Tursimul Romanesc – FPTR
Doamna Maria Visan Stoian – Vicepresedinte Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural – ANTREC
Domnul Nicu Radulescu – Presedinte, Organizatia Patronala a Turismului Balnear din Romania – OPTBR
Si Doamna Mariana Suciu, Director General ROMEXPO S.A.

Discursurile celor prezenti au insemnat o trecere in revista a ceea ce a insemnat pana acum anul 2013 pentru turismul romanesc, dar au fost prezentate si cateva dintre proiectele viitoare.

“Avem in vedere marirea numarului de curse dinspre anumite destinatii spre Romania si lucram la cateva modificari legislative care sa sustina initiativele partii private” a declarat Doamna Maria Grapini, Ministru delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri si Turism, Ministerul Economiei.
Promovarea destinatiilor turistice din Romania a fost subliniata de care Domnul Razvan Filipescu, Presedinte Autoritatea Nationala pentru Turism: “Avem un patrimoniu cultural si natural demn de invidiat, iar romanii trebuie stimulati sa-si redescopere tara”.

In cadrul evenimentului, vizitatorii pot alege dintre sute de oferte atat pentru destinatii autohtone cat si de peste hotare, la preturi pentru toate buzunarele.

Chiar din prima zi peste 2.500 de persoane au vizitat Targul de Turism al Romaniei, in cautarea vacantelor perfecte.

Cei nehotarati si-au gasit pe ultima suta de metri oferte pentru petrecerea Craciunului si a Revelionului, dar cei mai multi dintre vizitatori au dorit sa-si pregateasca inca de pe acum destinatiile din vara anului 2014 si au profitat de reducerile de pana la 50% ale agentilor turistici.

La egalitate cu destinatiile din strainate, in materie de preferinte, zone precum Valea Prahovei, Bucovina, partiile de schi de la Staja sau litoralul romanesc au fost si acum printre alegerile romanilor prezenti la cea de a 30-a editie a Targului de Turism al Romaniei.

In schimb, Grecia, Turcia, Mexic sau Republica Dominicana au fost alegeri sigure pentru vacantele din vara anului viitor.

“Pentru inca o editie am venit in intampinarea celor care inca nu si-au gasit vacanta perfecta. Prin faptul ca in acelasi loc, timp de patru zile, vizitatorii pot studia destinatii si preturi din Romania dar si din lumea intreaga, putem spune ca Targul de Turism al Romaniei este o calatorie in cautarea destinatiei ideale. Ne bucuram sa putem promova deopotriva locuri din tara noastra dar si de peste hotare, pentru ca apreciem valoarea unei calatorii frumoase”, declara Mariana Suciu, Director General ROMEXPO S.A.

Cei mai multi dintre vizitatori au studiat ofertele prezente la targ, o mare parte dintre ei urmand sa revina in zilele urmatoare pentru achitarea vacantelor, iar altii au semnat deja contracte chiar din prima zi a Targului de Turism al Romaniei.

Evenimentul este deschis pana duminica si tot in aceasta perioada la ROMEXPO mai are loc cea de a 21-a editie a ROMHOTEL- Expozitia internationala de echipamente, dotari si mobilier pentru hoteluri si restaurante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here