Persoanele cu mai multe case, obligate sa achite o taxa de solidaritate de 50-200% din impozit

0
594
impozit

impozitPersoanele care detin mai multe locuinte neinchiriate vor fi obligate sa achite, pana la 30 septembrie, „o taxa de solidaritate” la bugetul local, suplimentar impozitului pe proprietate, in cuantum cuprins intre 50% si 200% din impozit, taxare prin care statul vrea sa obtina 31 milioane lei in 2010.

 

Taxa de solidaritate va fi impusa proprietarilor de mai multe locuinte printr-o ordonanta de urgenta de modificare a Codului Fiscal.

Documentul, obtinut de MEDIAFAX, prevede ca persoanele fizice care au in proprietate doua sau mai multe cladiri cu destinatie de locuinta, care nu sunt inchiriate unei alte persoane, datoreaza in acest an o taxa de solidaritate reprezentand 50% din impozitul datorat pe acest an pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu, 100% din impozitul datorat pentru a doua cladire in afara adresei de domiciliu si 200% din impozit pentru a treia cladire si urmatoarele in afara adresei de domiciliu.

Taxa va trebui platita pana la 30 septembrie 2010 inclusiv, la bugetul local.

Noua taxare este justificata de Guvern prin necesitatea cresterii veniturilor bugetelor locale in contextul economic si financiar actual, estimandu-se ca astfel vor fi colectate inca 31 milioane lei in 2010.

Proiectul initial de modificare a Codului Fiscal prevedea majorarea impozitului perceput persoanelor care detin in proprietate doua sau mai multe locuinte, cu 30% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu, cu 100% pentru cea de-a doua cladire si cu 200% pentru cea de-a treia cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de domiciliu. Pentru aplicarea noilor impozite, compartimentele de specialitate ale administratiei publice locale urmau sa calculeze diferentele de impozit datorate pentru perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a ordonantei si 31 decembrie 2010.

Prin majorarea impozitelor, care urmau sa fie introduse de la 1 iunie, Guvernul estima ca va obtine pentru sase luni din acest an un plus de venituri de 45,9 milioane lei (0,01% din PIB).

In prezent, in baza Codului Fiscal, daca o persoana fizica are in proprietate doua sau mai multe cladiri utilizate ca locuinta, care nu sunt inchiriate unei alte persoane, impozitul pe cladiri este majorat cu 15% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu, cu 50% pentru cea de-a doua cladire, cu 75% pentru cea de-a treia cladire si cu 100% pentru cea de-a patra cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de domiciliu. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here