Noul director general al BVB este fostul presedinte al Bursei din Varsovia

0
87

Fostul presedinte si director general al bursei de la Varsovia Ludwik Sobolewski a fost numit, luni, director general al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), au declarat surse din piata de capital, citate de Mediafax.

Sobolewski a condus bursa din Varsovia timp de sapte ani, in perioada 2006 – 2013, dupa ce anterior, intre 1994 – 2006, a fost vicepresedinte executiv al Depozitarului Central din Polonia.

El a a fost demis in ianuarie 2013 de la conducerea bursei de la Varsovia, in urma acuzatiilor ca s-a aflat in conflict de interese prin sustinerea finantarii unui film in care iubita sa urma sa joace rolul principal.

Fostul director general al Bursei de Bucuresti Victor Cionga a fost revocat din functie la finalul lunii martie dupa numai sapte luni de mandat, administratorii BVB apreciind ca restructurarea operatorului pietei de capital nu a inregistrat un progres suficient de rapid. Cionga a mai stat inca doua luni in functia de director general, insa atributiile sale au fost preluate temporar de directorul general adjunct Alin Barbu.

Piata de la Varsovia este cea mai mare bursa din Europa Centrala si de Est, cu o capitalizare de 167,4 miliarde euro, de opt ori mai mare fata de cea a BVB, de 21,1 miliarde euro. La Varsovia sunt listate 442 de companii (din care 45 sunt straine), in timp ce pe piata reglementata de la BVB sunt cotate actiuni emise de 79 de companii (dintre care 2 sunt companii straine).

Diferenta dintre piata de la Varsovia si cea de la Bucuresti este foarte mare inclusiv in ceea ce priveste rulajele zilnice, care in Polonia sunt de aproximativ 150 milioane euro, in timp ce la Bucuresti de circa 7,5 milioane euro.

Numai in acest an, pe piata de la Varsovia au fost tranzactionate actiuni de 24,725 miliarde euro, in timp ce la Bucuresti operatiunile cu actiuni au insumat 938 milioane euro.

Dezvoltarea accelerata a pietei din Polonia a fost sustinuta atat de programul de privatizari realizat de stat, dar si de investitiile fondurilor de pensii, care erau obligate sa investeasca in principal pe piata locala. in plus, evolutia pietei poloneze a atras si atentia investitorilor institutionali straini si marilor banci de investitii, care au inceput sa fie activi pe aceasta bursa, contribuind la dezvoltarea sa.

Cei mai mari actionari ai BVB sunt fonduri de investitii straine, printre care fonduri Erste si fonduri Franklin Templeton, SIF Moldova (SIF2), SIF Transilvania (SIF3) si SIF Oltenia (SIF5), care detin cate 5% din actiuni, iar SIF Muntenia (SIF4) are 3,64% din titluri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here