MAE – Reuniunea la nivel înalt pe tema fluxurilor masive de refugiaţi şi migranţi, organizată de Adunarea Generală a ONU

0
1105

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a participat la 19 septembrie 2016 la reuniunea la nivel înalt a Adunării Generale a ONU privind fluxurile masive de refugiaţi şi migranţi. Este prima reuniune organizată pe această temă de Națiunile Unite.

MAE - Reuniunea la nivel înalt pe tema fluxurilor masive de refugiaţi şi migranţi, organizată de Adunarea Generală a ONU

În intervenţia sa, ministrul Lazăr Comănescu a subliniat importanţa cooperării internaţionale în gestionarea acestui fenomen, arătând că accentul trebuie pus pe remedierea cauzelor de fond. A salutat în context adoptarea Declaraţiei politice, document care oferă o bază solidă pentru întărirea cooperării internaţionale în materie de refugiați și migranți.

Ministrul român a avut de asemenea o serie de întrevederi cu omologi din Kenya, Libia și Republica Coreea.

Întrevederea cu ministrul afacerilor externe al Republicii Kenya, Amina Mohamed Jibril, a oferit prilejul trecerii în revistă a stadiului actual al relaţiilor bilaterale și identificării unor oportunități de dinamizare a contactelor politice și a cooperării economice dintre cele două țări.

În cadrul reuniunii cu omologul libian, Mohamed Taher Hamouda Siala, ministrul Comănescu a reafirmat sprijinul țării noastre pentru construcția unei societăți democratice, libere și sigure pentru întreg poporul libian. În context, a subliniat necesitatea identificării unei soluții consensuale pentru depășirea actualei crize politice, în vederea creării unui climat de stabilitate și securitate în Libia. Cei doi miniştri și-au exprimat, de asemenea, dorința de a relua cooperarea bilaterală, de îndată ce situația de securitate o va permite.

Întrevederea cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Yun Byung-se, a reconfirmat interesul celor două părţi pentru extinderea şi diversificarea conţinutului Parteneriatului Strategic, cu accent pe colaborarea economică, dar și pe stimularea contactelor culturale acordate și în domeniile știintei și tehnologiei. Subliniind importanţa specială pe care Republica Coreea o acordă relaţiilor cu România, ca partener strategic, a adresat mulțumiri pentru poziția României privind testele balistice şi nucleare nord-coreene.

Tot în cursul zilei de luni 19 septembrie 2016, demnitarul român a participat la reuniunea informală cu omologii săi bulgar, croat și grec pe teme europene, referitoare la viitorul proiectului european în contextul Brexit, problematica migrației și politica de extindere a Uniunii.

Ministrul Lazăr Comănescu a participat, de asemenea, la reuniunea de coordonare a miniștrilor de externe din statele membre ale UE în cadrul căreia discuțiile s-au concentrat pe relațiile UE–Turcia, situația din Siria și fenomenul migraționist.

LĂSAȚI UN MESAJ