Luna iunie ar putea aduce un TVA de 20% la cota standard sau 9% pentru alimente de baza

0
601
calculator-taxe-impozite

Guvernul intentioneaza sa decida in aprilie reducerea, din luna iunie, a taxei pe valoarea adaugata, urmand sa stabileasca daca va fi diminuata cota standard de TVA, de la 24% la 20%, sau TVA la produse alimentare de baza, de la 24% la 9%, a anuntat premierul Victor Ponta.

El a afirmat initial ca „99% putem reduce TVA din aprilie”, dar ca mai trebuie avute ultime negocieri cu institutiile financiare internationale, informeaza Mediafax.

Ulterior, la solicitarile presei pentru a clarifica, Ponta a precizat ca in aprilie va fi luata decizia pentru ca TVA sa fie redusa mai devreme cu sase luni fata de termenul stabilit initial, de 1 ianuarie 2016.

Proiectul Codului Fiscal prevede reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20%, incepand cu 2016, si la 18%, incepand cu 2018.

in acelasi timp, lista produselor pentru care Guvernul promite TVA de 9%, si care a inclus initial doar painea, carnea, pestele, legumele si fructele, a fost extinsa prin includerea si altor produse, precum lapte, oua, animale si pasari vii, releva proiectul actualizat de Cod Fiscal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here