Legea darii in plata a fost promulgata

0
121

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat joi ca a promulgat legea darii in plata, urmand a fi publicata, joi, in Monitorul Oficial.

seful statului a precizat ca, initial, a cerut Parlamentului reexaminarea legii darii in plata, iar ulterior a constat ca Legislativul a tinut cont de observatiile sale si a decis sa promulge actul normativ, transmite Mediafax.

Legea darii in plata a fost adoptata, miercuri, 13 aprilie, de Camera Deputatilor, for decizional, cu o majoritate de 207 voturi „pentru”, un vot „impotriva” si o abtinere.

Deputatii au stabilit astfel ca legea privind darea in plata nu se va aplica programului Prima Casa si au majorat plafonul creditelor care intra sub incidenta acestui act normativ de la 150.000 la 250.000 de euro.

De asemenea, deputatii au stabilit ca legea se va aplica si celor care sunt in proces de executare silita.

LĂSAȚI UN MESAJ