BUCURESTI, orasul de maine

Bucurestiul este un centru politico-administrativ, economic si cultural cu vestigii materiale din Paleolitic, si atestat documentar din 20 septembrie 1459. Bucurestiul, cel mai important centru urban al României (cu o populatie de sase ori mai mare decât al celui de-al doilea oras ca marime Iasi), nu este doar un loc ce atrage turisti dar si punctul de plecare pentru multe din zonele turistice din tara.

Orasul a crescut rapid, suprafata dublandu-se dupa al doilea razboi mondial. A aparut de timpuriu pe malul stang al raului Dambovita. In anul 1860 acest satulet a fost inlocuit de o capitala eleganta cu arhitectura de inspiratie franceza, din acest motiv fiind cunoscut drept Parisul din Balcani.
Comunistii planuiau extinderea marilor bulevarde incepute in secolul al XIX-lea. De asemenea, au proiectat parcuri si au inaltat constructii masive - multe dintre ele cu pronuntat stil sovietic - ca de exemplu sediile partidului comunist si cladirile gigantice care gazduiau lucrarile guvernului. Dupa al doilea razboi mondial s-au construit blocuri mari cu apartamente de tip utilitar fara nici un aspect distinctiv. Un numar de biserici istorice si sinagogi au fost daramate, din ordinul presedintelui dictator al Romaniei Nicolae Ceausescu, pentru a-si putea pune in aplicare planurile lui de constructie.

Vedem la tv stiri despre pretul ridicat al „ruinelor“ din centrul Bucurestiului.

Case vechi si neîntretinute se vând la preturi mari, date de valoarea terenului pe care se gãsesc, plasat în zone râvnite de cei ce construiesc imobile, fie ele de birouri, de locuinte sau cu destinatie comercialã. Într- adevãr, investitorii s-au lansat într-o goanã dupã astfel de „dãrâmãturi“ pretioase. Ele sunt din ce în ce mai putine.

Cu pretul unui astfel de imobil vechi, lesne se poate achizitiona un teren de câteva ori mai mare situat la periferia orasului sau chiar un apartament de lux. Nu deschidem aici discutia despre incredibilele aprobãri pentru demolarea unui stil de arhitecturã si construirea în altul, complet diferit.

Putem doar sã atragem atentia asupra acestui aspect. Avem deja destule exemple, în plin centrul istoric al orasului, de clãdiri din sticlã si otel de sus pânã jos, care se potrivesc în peisaj ca nuca-n perete.

E adevãrat cã existã si exemple pozitive, cum ar fi clãdirile de pe Bulevardul Lascãr Catargiu, renovate sau chiar reconstruite exact în acelasi stil al zonei, ba chiar îmbunãtãtind imaginea generalã prin prospetime. Bucurestiul îsi schimbã încet-încet fata (si fatadele), dar încã nu stim dacã rezultatul îl va avantaja. Pentru pãstrarea unui aer cochetretro, de fost „Mic Paris“, ar fi fost de dorit pãstrarea liniei arhitecturale a acelei epoci de glorie a capitalei noastre, perioada interbelicã.

Panorama 360' din Piata Revolutiei - Bucuresti

Pentru un aer modern, de capitalã renãscutã, dupã epoca de tristã amintire, comunistã, ar trebui folositã linia inovatoare a arhitectilor tineri care aduc suflul futurist deprins în scolile de profil din tarã si din lume.

În fine, mãcar pentru o notã clasicã si elegantã a unei capitale ce se vrea europeanã si în acelasi timp traditionalã, s-ar putea pãstra un echilibru discret între vechi si nou, împrospãtând vechiul si tinând în frâu noul. Din pãcate, nu se întâmplã nici asa, nici asa! Construim haotic, construim dupã bunul plac, respectând regulile de esteticã urbanã numai atunci când ne convin...

Dãm vina pe „mostenirea epocii de aur“ atunci când vorbim de aspectul cartierelor de blocuri, invocãm nevoia de nou si modern atunci când construim pragmatic imobile noi, fãrã urmã de culoare si armonie cu ansamblul.

Nici mãcar cartierele noi, elitiste, nu reusesc întotdeauna sã alcãtuiascã un ansamblu armonios, din cauza unei sistematizãri defectuoase, din motive subiective, de genul „proprietatea mea, stilul meu“, care duc la stirbirea imaginii generale.

Rezultatul?

Îl vom cunoaste peste ani, sau îl vor percepe copiii nostri atunci când reconstructia contemporanã, cu orice perioadã de tranzitie, se va încheia, atunci când lucrurile se vor fi asezat în fãgasurile normale si Bucurestiul va avea un chip nou. Sã sperãm, în tot cazul, cã va fi un oras frumos.  

Ateneul Roman

Cladirea Ateneului Român, proiectata de arhitectul francez Albert Gaileron, a primit sub bolta sa pe cei mai de seama dirijori si solisti interpreti ai veacului: Erich Kleiber, Sergiu Celibidache, lonel Perlea, Herbert von Karajan, Dinu Lipatti, Arthur Rubinstein, Pablo Casals, Yehudi Menuhin. Printre personalitatile care au condus Filarmonica putem numi pe Eduard Wachmann (1868-1906); Dimitrie Dinicu (1906-1920); George Georgeseu (1920-1944; 1954-1964); Constantin Silvestri (1947-1954); Mircea Basarab; Dumitru Capoianu; Ion Voicu, Mihai Brediceanu; Dan Grigore; Cristian Mandeal.

La 5 martie 1889 a avut loc primul concert simfonic al Orchestrei Filarmonicii din Bucuresti, in sala Ateneului Român. Aceasta sala, inaugurata in februarie 1888, a devenit un adevarat simbol al culturii si natiunii române, continuand sa gazduiasca, pâna in zilele noastre, prima orchestra simfonica a României, care, din 1955 - anul mortii celui mai insemnat compozitor român - poarta numele lui George Enescu.