Guvernul va sustine in Parlament reducerea TVA la apa pentru consum casnic

0
913

Guvernul va sustine, in Parlament, la ordonanta de urgenta privind reducerea TVA la alimente, un amendament pentru reducerea la 9% si a taxei pe valoarea adaugata la apa destinata consumului casnic, a anuntat liderul PSD, premierul Victor Ponta, dupa sedinta Biroului Permanent al partidului.

Ordonanta, deja aprobata de Guvern, prevede ca, incepand cu luna iunie, TVA la produsele alimentare si bauturile non-alcoolice va scadea de la 24% la 9%, informeaza Mediafax.

Ponta a precizat ca, la dezbaterile parlamentare privind aceasta ordonanta, va fi sustinut un amendament prin care TVA sa scada la 9% si la apa destinata consumului casnic, impactul bugetar fiind estimat la sub 100 milioane euro anual.

in urma cu o saptamana, PSD a discutat reducerea TVA la apa de consum casnic in limita a minimum 5 metri cubi de familie in fiecare luna, ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, spunand atunci ca masura ar putea fi aplicata din toamna, in functie de executia bugetara.

Ministrul preciza, dupa reuniunea BPN al PSD, ca din factura de intretinere a fiecarei familii se va reduce, astfel, lunar TVA din consumul de apa pentru cantitatea respectiva, dar masura va fi destinata exclusiv consumatorilor casnici.

Mai multi membri ai PSD au sustinut atunci in sedinta Biroului Permanent National, ca Guvernul sa reduca TVA la 9% si la apa de consum, premierul Victor Ponta solicitand ministrilor Mediului si Finantelor sa prezinte PSD o analiza a impactului unei astfel de masuri.

Premierul Ponta a precizat, dupa sedinta BPN al PSD, ca vrea sa stie cui s-ar adresa o astfel de masura si cat ar costa bugetul, iar din acest motiv a cerut o analiza din partea celor doi ministri.

Ponta a opinat insa ca masura nu s-ar putea introduce de la 1 iunie, o data cu reducerea TVA la alimente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here