Guvernul renunta la TVA pe achizitii intracomunitare si accize la bunuri de lux

0
715
guvernul-boc

guvernul-bocGuvernul a decis sa renunte la aplicarea TVA pentru achizitii intracomunitare si reintroducerea accizelor la produse de lux, dupa ce Comisia Europeana a atentionat ca aceste prevederi incalca legislatia UE, dar a mentinut registrul operatorilor intracomunitari, care va fi infiintat la 1 august 2010.

 

In sedinta de miercuri, Guvernul a rediscutat ordonanta de urgenta privind combaterea evaziunii fiscale, avizata la finele lunii mai, dar inca nepublicata in Monitorul Oficial, si a adoptat o noua forma care elimina prevederile incriminate de catre CE, au declarat agentiei MEDIAFAX surse oficiale.

„S-a decis in acelasi timp ca produsele pentru care se va aplica taxarea inversa sa fie restranse, prin eliminarea unor marfuri”, au aratat sursele citate.

Documentul aprobat la 30 mai prevedea ca achizitiile intracomunitare de cereale, legume, fructe, carne, peste, flori, zahar si materiale de constructii vor avea TVA.

In forma initiala, ordonanta stabilea totodata ca vor fi din nou accizate confectiile din blanuri naturale (cu 45%), cu exceptia celor de iepure, oaie, capra, articole din cristal (15%), bijuteriile din aur si/sau din platina, cu exceptia verighetelor (10%), produse de parfumerie (intre 10 si 35%), armele si armele de vanatoare altele decat cele de uz militar (100%), iahturile si alte nave si ambarcatiuni cu sau fara motor pentru agrement (intre 5 si 15%), precum si motoarele cu capacitate de peste 25 CP destinate iahturilor si altor nave si ambarcatiuni pentru agrement (intre 5 si 9%).

Comisia Europeana a transmis in urma cu doua saptamani, pentru MEDIAFAX, ca ordonanta privind combaterea evaziunii fiscale „ridica o serie de ingrijorari in ceea ce priveste conformitatea sa cu legislatia UE” si a reclamat ca a fost consultata foarte tarziu de catre autoritatile romane, iar Guvernul nu a tinut cont de observatiile primite din partea CE.

Ministrul Finantelor a admis ca atat aplicarea TVA pentru achizitii intracomunitare, cat si taxarea inversa privind TVA din anumite tranzactii in piata interna contravin legislatiei europene, dar a aratat ca autoritatile vor urmari sa iasa din aceasta procedura inainte sa fie aplicate penalitati. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here