Grupul australian ADX Energy, interesat sa faca investitii de pana la 100 milioane de euro in Romania

0
592

Compania petroliera ADX Energy ar putea investi pana la 100 milioane de euro in lucrari de explorare/exploatare a unui perimetru petrolier din Timis si incearca sa convinga investitorii ca Romania sprijina activitatile legate de petrol si gaze, intrucat strangerea de fonduri „nu este partea usoara”, informeaza Mediafax.

„Strangerea de fonduri pentru un proiect bun de dezvoltare de petrol sau gaze naturale nu este insa partea usoara, problema principala este de a oferi incredere investitorilor nostri ca Romania este o tara care sprijina activitatile legate de petrol si gaze naturale si, prin urmare, activitatile pot fi efectuate intr-un mod rapid si eficient din punct de vedere al costurilor, in conformitate cu legile si reglementarile romanesti si ale UE”, a declarat agentiei MEDIAFAX, Paul Fink, directorul tehnic al ADX Energy.

Fink a adaugat ca, in functie de rezultatele fazei de explorare, cheltuielile ADX Energy pot ajunge pana la 100 de milioane euro intr-o perioada de cinci ani.

ADX Energy a concesionat in 2012, de la statul roman, perimetrul denumit Parta, judetul Timis, pentru explorarea conventionala a zacamintelor de petrol si gaze naturale din zona Timisoarei.

„Strategia noastra este sa gasim cu ajutorul celei mai moderne tehnologii in primul rand petrolul care nu a fost observat in trecut”, a mai spus Fink.

ADX Energy are sediul in Perth, Australia, si are avize pentru explorari de hidrocarburi in Europa si Africa de Nord.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here