GfK: Dorinta de cumparare a romanilor este la nivelul maxim

0
815
cumparaturi-shopping-bani-economii

Disponibilitatea pentru cumparare a crescut semnificativ in primul trimestru pe piata din Romania, indicatorul crescand cu 11 puncte intre decembrie si martie, la nivelul maxim de dupa septembrie 2008, potrivit unui studiu realizat de GfK.

„Aceasta crestere s-a concretizat in revenirea indicatorului in zona pozitiva a scalei, atingand aproape 4 puncte – cea mai inalta valoare din septembrie 2008.Foarte probabil, decizia guvernului de a reduce TVA-ul cu 4 puncte procentuale incepand de la 1 ianuarie 2016 a contribuit la acest rezultat”, se spune in studiu, potrivit Mediafax.

Totusi, consumatorii sunt inca departe de momentul in care vor cheltui banii pe produse si servicii scumpe, deoarece, in acest moment, marea lor majoritate abia daca dispun de fondurile necesare traiului zilnic.

in acelasi timp, romanii nu au mai fost atat de pesimisti cu privire la perspectivele economiei din octombrie 2014. Asteptarile economice au scazut in primul trimestru, indicatorul ajungand la valoarea de 3 puncte in luna martie, cu 7 puncte sub nivelul din luna decembrie. Raportat la aceeasi perioada a anului trecut,indicatorul de incredere a pierdut peste 19 puncte.

„Aceasta tendinta descendenta este surprinzatoare, dat fiind faptul ca economia a crescut cu 4,3%, respectiv 3,4% in cele patru trimestre ale anului 2015, in comparatie cu aceleasi perioade ale anului anterior. Ultima oara cand consumatorii romani au fost atat de pesimisti cu privire la perspectivele economiei a fost in octombrie 2014”,se mai spune in studiu.

somajul a inregistrat doar o usoara scadere in decursul ultimului an. Totusi, asteptarile in ceea ce priveste veniturile au crescut cu aproape 7% in primul trimestru al anului, atingand nivelul de 22 de puncte in luna martie.

in consecinta, consumatorii se asteapta ca veniturile lor sa isi revina in urmatoarele cateva luni, fie ca rezultat al unor cresteri salariale directe, fie ca rezultat al scaderii ratei somajului (deoarece numerosi oameni vor reveni in activitate).

La nivel european, consumatorii se tem de o incetinire a ritmului economiei, razboiul din Siria (ca sursa a crizei refugiatilor), amenintarea terorista din Europa, posibilitatea iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana si continuarea recesiunii din marile tari in curs de dezvoltare afectand climatul de consum si, in special, asteptarile economice si sperantele de crestere a veniturilor consumatorilor europeni.

in intervalul decembrie 2015 – martie 2016, indicele climatului de consum in Europa a scazut cu 3,2 puncte, la nivelul de 9 puncte.

Rezultatele studiului GfK „Climatul de consum” in Europa au la baza un sondaj al consumatorilor efectuat la cererea Comisiei Europene in toate tarile Uniunii Europene. Sunt chestionate lunar aproximativ 40.000 de persoane din 28 de tari. Aceste persoane sunt reprezentative pentru populatia adulta din UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here