Endava are un nou director tehnologic

0
761

Ca parte a strategiei de dezvoltare organizationala, Endava, una dintre companiile de servicii IT cu cea mai rapida crestere din Europa, l-a numit in noua functie de Chief Technology Officer (CTO) pe Eoin Woods, fost executiv in cadrul bancii elvetiene de investitii UBS. in contextul unei companii de servicii IT, rolul de CTO in cadrul Endava va implica definirea directiilor tehnice pentru companie si in relatia cu clientii cheie, prin identificarea noilor tendinte si a modurilor prin care Endava isi va putea ajuta clientii sa profite de oportunitatile oferite de acestea.

Eoin Woods (foto) se alatura Endava dupa ce a lucrat pentru UBS, unde a ocupat mai multe pozitii executive in domeniul tehnologiei, cea mai recenta fiind cea de Head of Technical Architecture for Group Operations Technology. in acest rol, el a contribuit semnificativ la stabilirea unei strategii tehnice pentru grup si implementarea standardelor specifice sectorului financiar in cadrul echipelor de dezvoltare software. inainte de UBS, Eoin Woods a lucrat in domeniul pietelor de capital, pentru Barclays Global Investors, dar si in zona de dezvoltare produse software, la Sybase, InterTrust si Bull.

„Sunt incantat sa ma alatur Endava intr-un moment atat de important pentru grup, cand isi continua puternic cresterea pe toate pietele. Astept cu nerabdare sa lucrez cu echipele noastre talentate din Romania, Moldova si Macedonia, si sa le sustin in dezvoltarea capabilitatilor care ne diferentiaza si care determina calitatea si performanta platformelor si solutiilor dezvoltate pentru clientii nostri. Activitatile mele in cadrul centrelor din Europa Centrala si de Est includ stabilirea unei strategii tehnice pentru grup, pentru a ne asigura ca avem instrumentele si tehnologiile necesare pentru desfasurarea proiectelor, precum si ca urmarim cele mai noi tendinte care ar putea avea un impact asupra clientilor nostri”, a spus Eoin Woods, noul CTO al Endava.

Eoin este un membru activ al comunitatii software, participand frecvent ca speaker la evenimente, scriind articole pe diverse teme si fiind co-autor al cartii „Software Systems Architecture”, publicata de Addison Wesley. Este Chartered Engineer si Chartered Fellow al British Computer Society (BCS) si respectiv membru acreditat in cadrul Institution of Engineering and Technology.

Eoin Woods a mai adaugat: „Unele dintre cele mai importante tendinte din domeniul tehnic pe care le putem vedea in viitorul apropiat includ: utilizarea Big Data pentru a obtine insight-uri de business, reducerea intarzierilor in livrarea solutiilor software prin metodologii de Continuous Delivery si DevOps, valorificarea eficientei si flexibilitatii generate de concepte cum ar fi Software Defined Infrastructure, precum si solutionarea provocarilor legate de scalabilitate determinate de Internet of Things”.

Eoin Woods si-a inceput deja seria de vizite la centrele Endava din Europa de Est, intalnindu-se recent cu echipele tehnice din Cluj-Napoca si avand programate vizite in lunile aprilie si mai la centrele din Iasi si Bucuresti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here