Cum să-ți cumperi o casă, în 2017

0
915

 

Acest an, 2017, este anul cel mai efervescent de pe piața rezidențială din ultimii 10 ani: se construiește mult, cererea este în creștere și băncile abia fac față cererilor de credite venite din partea clienților. Oferta de locuințe noi este mai mare ca niciodată, peste 500 de ansambluri noi fiind în lucru în întreaga țară, cu de la 6 la 1.500 unități.

Înainte de a ne grăbi și a intra în această horă este să strângem cât mai multe informații, să chibzuim și să ne alegem bine zona unde vom locui, evaluând fiecare ofertă din acel perimetru.

În cartea Cum să-ți cumperi o casă!, ediția a treia, 2017, veți găsi toate informațiile de care aveți nevoie – despre piața finanțării actuale, despre Prima casă, despre ce se construiește acum și mai ales CE ANSAMBLURI CRESC CEL MAI MULT CA VALOARE ÎN TIMP, multe, foarte multe exemple de achiziții bune, dar și de ce să vă feriți.

Vă prezentăm în continuare câteva fragmente din carte.

Când cumpărăm? Când avem banii și când găsim o locuință care să merite acei bani.

Și atunci când spun că avem banii, mă refer la faptul că avem un venit constant și relativ sigur ca să putem lua un credit ipotecar sau imobiliar.

Avansul este primul pas și în funcție de cât de mare este el este bine să ne și alegem locuința. Atenție, în funcție de cât am economisit pentru casă, putem ști CE RISC NE ASUMĂM ȘI CE CUMPĂRĂM.

La un avans mic, apartamentul cumpărat trebuie privit ca o variantă la chirie, cel puțin până la un sfert din perioada de rambursare.

Juridic, ești acolo, ești proprietar cu o ipotecă în favoarea băncii, dar practic riscul este mai mare de a o pierde.

Este din punctul meu de vedere situația creditelor de la Prima casă, cu avans de 5%, legate de un indice bancar ROBOR aflat la un minim istoric, sub 1%. Ca urmare, este mai bine să cumpărați o locuință mică, la un preț redus, care să vă asigure un start locativ (doar este Prima casă), care să nu vă îndatoreze mai multe de 50% din venituri, iar zona să fie aleasă tot după criterii de închiriere, ca să aveți confort –aproape de serviciu, de o zonă de birouri sau/și de o zonă cu facilități de petrecere a timpului liber sau shopping.

La un avans mai mare, de peste 25%, sau dacă este cumpărată cash, deja locuința trebuie privită ca o investiție și trebuie cercetată bine piața, atât din punctul de vedere al zonei, cât și al vecinătăților, facilităților, infrastructurii.

Această locuință va fi o monedă de schimb în viitor și important este să fie bine cotată, ca să o puteți vinde ușor, când veți dori o casă mai mare, dacă familia crește sau dimpotrivă, o locuință mai mică și un rest de bani în cont pentru călătorii.

Ce căutăm? Cea mai bine poziționată locuință, la cel mai bun preț în acest moment.

Nu cea mai ieftină, pentru că acolo poate peste câțiva ani va fi un ghetou sau este construită ieftin și prost. În ultimii 15 ani, am văzut cum apartamentele vechi confort 3, din cartierele bucureștene, au scăzut dramatic la jumătate din prețul celorlalte. Acesta este doar un exemplu de cât de mult se poate devaloriza o locuință și în România.

Dar nici cea mai scumpă neapărat, pentru că poate aceea are doar un marketing foarte bun, un proprietar care știe să își laude marfa și în timp nu își va merita banii.

Apartamentele și casele bune sunt rare, chiar dacă în ziare și pe site-uri vedem mii de anunțuri.

Americanii zic location, location, location lucru care începe să se înrădăcineze ca principiu și în piața imobiliară din România, diferențele de preț pe zone fiind din ce în ce mai mari, la fel și calitatea construcțiilor noi.

Acum, în România, location înseamnă mult mai mult decât pe vremea părinților noștri și chiar mai mult decât acum câțiva ani, mai ales în marile orașe, unde piața s-a dezvoltat accelerat.

Location înseamnă zonă, dar și vecinătăți –printre care apropierea de parc este cea mai importantă, nivel al infrastructurii, facilități urbane, facilități sociale, metode de petrecere a timpului liber în apropiere. Mai multe detalii despre alegerea zonei găsiți în capitolul special alocat acestui subiect.

Nu plecați la drum cu o idee preconcepută că știți totul despre zone, prețuri și ce locuințe se mai vând, înainte de a verifica momentul actual al pieței.

Căutați oportunitatea, cea mai bună locuință care se încadrează în buget și într-o zonă bine cotată, cât mai aproape de serviciu sau măcar de școala copiilor. Poate veți afla că sunt de vânzare locuințe noi în zone mult mai bune decât cea în care locuiți sau de care ați aflat din diverse surse.

Ce verificăm? Tot ce putem, de la vecinătăți, la uși, băi, parchet, acte și stare juridică a locuinței.

Casa perfectă o avem doar atunci când o construim singuri. Când cumpărați una gata făcută trebuie să acceptăm o situație de compromis. Acest sfat îi are în vedere pe cumpărătorii nehotărâți sau perfecționiști, care au în minte un tipar ideal de la care nu vor să se abată.

Pentru a-i ajuta îi sfătuim să-și facă o listă de priorități și să stabilească ce este mai important pentru ei: funcționalitatea, designul, zona sau prețul?

Pentru unele persoane contează mai mult utilul, funcționalitatea – câte dormitoare și câte băi are casa, cât de mare este livingul și cât de ușor se fac trecerile între camere etc.

Pentru alții este mai important designul și merg atât de departe încât vor o clădire nonconformistă (am văzut o casă de vacanță în formă de triunghi, iar arhitectul credea că se integrează în peisajul montan, dar camerele aveau multe pierderi de spațiu în zonele de colț, am vizitat odată o vilă imensă în care camerele erau repartizate ca ramurile unui copac și cred că și proprietarii se încurcau în desișul scărilor interioare, dar în living casa arăta spectaculos, iar terasele erau superbe).

Mai multe informații găsiți în cartea Cum să-ți cumperi o casă!, autor Maria Seder Neda, ediția a treia, 2017.

 

Povestea cărții Cum să-ți cumperi o casă!

Am scris această carte ca un ghid, cu sfaturi despre achiziția de locuințe, pentru a avea totul într-un singur loc, pe un suport ce poate fi răsfoit oricând, la orice oră. Cartea se va găsi din iunie 2017 în librării și la punctele Inmedio, dar și în târgurile imobiliare viitoare.

Această carte a pornit de la două pagini A4 cu sfaturi, scrise cu bullets, pentru colegii, prietenii mei și cititorii mei ai revistei Capital, de la acea dată, care îmi puneau mereu și mereu aceleași întrebări în 2002.

La începutul lui 2017, i-am făcut un up-date, am adus toate informațiile pe care le strânsesem în ultimii ani în paginile cărții și am schimbat multe capitole – obținerea creditelor e mult mai simplă și nu a mai fost nevoie să păstrez partea despre scoring, despre aducerea la același numitor comun al creditelor, despre numeroasele acte necesare.

Am vorbit în schimb despre programul Prima casă, ce este și cum evoluează el și am comparat condițiile lui cu cele ale creditelor ipotecare curente din România, din alte țări.

Am introdus un nou capitol, despre ansamblurile rezidențiale, pentru că acest trend, de a cumpăra locuințe noi este tot mai puternic, datorită creșterii ofertei și a diferențelor mici între prețurile lor și prețurile locuințelor vechi.

Vă promit că și în viitor vă voi ține la curent și că vor urma și alte ediții ale cărții Cum să-ți cumperi o casă!

Și dacă acum vă cumpărați o garsonieră prin programul Prima casă, poate peste ani veți achiziționa o reședință de lux în zona Aviatorilor sau un penthouse în New York, pentru că fiecare din noi evoluăm, la fel ca și piața imobiliară.

Sau cine știe ce ne va rezerva viitorul, poate va fi mult mai convenabil să locuim în apartamente supertehnologizate în sistem de coabitare (co-living), împărțind cu prietenii livingul, dar și sala de gym și grădina de legume bio din fața blocului sau de pe terasă. Așa cum deja locuiesc hipsterii în zona Brooklyn, din New York, model pe care companiile străine prezente în România îl aduc și la noi, pentru angajații lor străini, în zona de nord a Bucureștiului.

Avantajele și dezavantajele tuturor modelor de locuire – vilă, apartament, sistem co-living le găsiți în carte, pe larg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here