Cristian Parvan (AOAR): „S-au platit in anii trecuti sume considerabile de la buget, fara a fi transmise cererile de rambursare mai departe, catre Uniunea Europeana!”

0
154

steag-uniuneSporirea gradului de absorbtie a fondurilor europene este o problema capitala pentru completarea Bugetului de stat al Romaniei, avand in vedere ca viitoarele investitii se bazeaza foarte mult pe banii pe care ii ofera Uniunea Europeana tarii noastre. Depinde doar de noi sa-i accesam!
in acest context, l-am intrebat pe secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, Cristian Parvan, cum putem creste procentajul cheltuirii banilor europeni:

„Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania a facut mai multe demersuri pana acum, in acest sens. Am stat de vorba si cu domnul ministru Teodorovici, caruia i-am amintit vechile propuneri ale noastre pentru sporirea absorbtiei fondurilor europene, iar in perioada urmatoare vom reface acest demers si in scris, pentru a prezenta recomandarile noastre. Subliniez cateva dintre aceste recomandari:
– responsabilizarea tuturor administratiilor locale, cu raportare lunara privind stadiul fizic si financiar al tuturor lucrarilor din judete care sunt platite din bani europeni si care sunt pe cel putin trei programe: pe mediu, pe dezvoltare regionala si pe transport. Propunem acest lucru pentru operativizarea proiectelor, pentru responsabilizarea autoritatilor in cheltuirea banilor si in eliminarea tuturor blocajelor care se inregistreaza la nivel local;
– de asemenea, consideram ca fiind absolut necesara o investigare rapida, la nivelul autoritatilor de management, a situatiei absolut incredibile privind chiar contractarea acestor fonduri. Dau exemplul „Programului de competitivitate”, unde acum, in februarie 2013, avem contractate doar 50% din sumele alocate, ceea ce este absolut inacceptabil;
– nu in ultimul rand, propunem o analiza si un plan de actiune in cazul tuturor Organismelor Intermediare, privind cererile de rambursare, care trebuie sa fie prelucrate in totalitate pana la sfarsitul lunii martie, astfel incat sa se poata face cereri de rambursare catre Bruxelles. Aceasta sa fie drept sarcina de serviciu si cine nu o indeplineste sa plece din sistem! Subliniez ca, in anii trecuti, s-au platit sume considerabile de la buget, fara a fi transmise cererile de rambursare mai departe, catre Uniunea Europeana!” ( interviu realizat de Daniel Negut)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here