Cristian Parvan, AOAR: “Pe termen lung, raportul leu/euro este dat de competitivitate, nu de intalniri politice”

0
902

Premierul Victor Ponta efectueaza o vizita de doua zile in Germania, in perioada 10 / 11 iunie, unde se intalneste cu cancelarul Angela Merkel. inainte de plecarea la Berlin, premierul Victor Ponta a declarat ca Romania vrea sa reia parteneriatul cu aceasta tara si ca se doreste “un nou inceput” in relatiile bilaterale. Pe aceasta tema, am stat de vorba cu secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Cristian Parvan, chiar in ziua in care Victor Ponta a plecat spre Germania.

Care ar putea fi beneficiile Romaniei, in urma vizitei premierului Victor Ponta in Germania?
Parteneriatul industrial cu Germania exista si este deja unul foarte puternic. in prezent, companiile germane sunt pe primele locuri in privinta investitiilor in domeniul productiv, in Romania. Daca nu gresesc, Germania este chiar pe primul loc, in clasamentul tarilor ce au firme care produc in Romania! Asadar, putem spune ca Germania si-a dezvoltat aici o baza de productie foarte buna. Ca urmare, relatiile comerciale bilaterale sunt la un nivel important, dar bineinteles ca intotdeauna se doreste mai mult. De exemplu, in aceasta zona credem ca s-ar putea sa creasca preluarea fabricatiei in Romania a unor produse din ce in ce mai complexe. si asta, pentru ca am avea nevoie de locuri de munca noi, cu calificari superioare, dar si cu venituri superioare. si toate datele atesta faptul ca Germania este o forta industriala a Europei. EUROSTAT a publicat chiar recent un studiu conform caruia, in industria manufacturiera, Germania face peste 28% din valoarea adaugata bruta care se realizeaza in Uniunea Europeana! Ca urmare, interesele Romaniei fata de Germania sunt foarte mari.

Care sunt domeniile de interes, in ceea ce ne priveste?
Germania are expertiza in foarte multe domenii in care Romania este interesata. Putem vorbi aici despre sursele regenerabile de energie, inclusiv gazele de sist, unde Germania face tot felul de evaluari si aprecieri tehnice pentru a vedea daca pot incepe explorarile sau nu. Ne mai intereseaza preocuparile Germaniei legate de eficientizarea si aducerea la parametri superiori a centralelor de producere a energiei pe baza de carbune, la care Germania nu a renuntat, iar ideea ei de dezvoltare a sistemului energetic se bazeaza in continuare pe acest tip de centrale, dar cu tehnologii superioare. Aceste proiecte sunt si in Romania si am putea colabora foarte bine. De asemenea, noi sustinem, ca Asociatie, in zona reindustrializarii Romaniei, “industria halatelor albe”, adica, noi am putea avea colaborari cu Germania datorita calitatii extraordinare a unei parti a corpului medical si sa oferim export de servicii medicale! Germania incepe sa fie interesata de acest lucru, datorita costurilor comparative, mai avatajoase in Romania. Deci, sunt foarte multe zonele in care relatiile romano-germane ar putea sa ofere noi posibilitati de dezvoltare. si putem incheia aceasta scurta lista de oportunitati cu ceea ce Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania deja sustine si incearca sa dezvolte prin parteneriate cu inspectoratele scolare si Ministerul Educatiei: este vorba despre “invatamantul dual”, de tip german. in sfarsit, dupa 23 de ani, Romania a ajuns la concluzia ca are nevoie si de forta de munca foarte bine calificata, cu studii medii. Iar sistemul german este, de departe, unul dintre cele mai bine dezvoltate si puse la punct!

O eventuala dezvoltare a exporturilor romanesti in Germania este legata de competitivitatea produselor noastre. La ce nivel suntem, din acest punct de vedere?
Din pacate, nu prea mai exista produse romanesti, cu mici exceptii. Oamenii de afaceri romani reuses sa patrunda pe piata germana in special in domeniul serviciilor de tip industrial, in care este folosita inteligenta specialistilor romani. insa, produsele romanesti sunt, in esenta, rezultatul activitatii companiilor multinationale din Romania. Nu mai sunt produse pur romanesti!

Acest “nou inceput” in relatiile cu Germania poate avea si efecte pozitive asupra viitoarei cotatii a leului?
Consider ca stabilitatea leului este generata de capabilitatea Romaniei de a produce pentru export, in conditii avantajoase pentru tara. Este evident ca, pe termen scurt, ar putea avea o oarecare influenta, dar – pe termen lung – euro si raportul leu/euro sunt date de competitivitate, nu de intalniri politice.  (Daniel Negut)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here