“Construcțiile reprezintă un motor important pentru dezvoltare economică” – spune profesorul univ. la ASE Bucureşti, Cristian Păun, director executiv al Societăţii Române de Economie –

0
300

Care este raportul între contribuţia mediului privat de afaceri şi sectorul de stat în creşterea economică a României şi ce importanţă are acest lucru? 

Sectorul privat contribuie încă destul de puțin la această creștere. Statul continuă să se împrumute masiv pentru a expanda cheltuielile sale, care apoi se traduc, într-adevăr, în comenzi pentru sectorul privat, dar care se fac pe împrumut (și nu unul redus). Între 1995 și 2015, România a adăugat pe cap de locuitor o datorie publică de circa 3.000 de euro. Chiar dacă ponderea datoriei publice în PIB nu dă încă motiv de îngrijorare (este în jur de 40%), pentru o țară cum este România, ea poate deveni foarte ușor problematică. Statul face investiții din aceste împrumuturi și din taxele pe care le încasează de la noi, dar este foarte importantă și calitatea acestor investiții: dacă investim mai mult în rondouri de flori și nu în infrastructura de centuri ocolitoare (de exemplu) – nu putem vorbi de o dezvoltare durabilă; dacă investim la tarife mult peste prețul pieței – nu putem vorbi de o dezvoltare durabilă etc. Atâta timp cât statul român operează pe deficite semnificative și în creștere – nu putem vorbi de dezvoltare durabilă (deficitul cumulat între 1995 și 2016 a fost de circa 70 miliarde euro și a fost transferat aproape integral în datoria publică, o datorie care – cumulat – a ajuns la circa 64 miliarde Euro). În 20 de ani, am acumulat deficite bugetare din care am fi putut face circa 7.000 km de autostrăzi. Atâta timp cât noi creăm deficite și datorii publice pentru cheltuieli cu efect de antrenare foarte redus (salarii, pensii sau investiții cu caracter estetic), nu putem vorbi de un avans semnificativ. Distanța pe PIB/locuitor între România și media UE s-a mărit ușor în ultimii ani de după criză. În plus, dezvoltarea României se face dezechilibrat, fiind concentrată, cu precădere, în jurul Bucureștiului (dependența de această regiune a crescut semnificativ în ultimii ani). Ponderea consumului privat în Produsul Intern Brut (PIB) este în scădere, iar atunci când impulsionăm consumul el se transferă aproape instant în importuri, alimentând deficitul comercial (în creștere) și dezvoltarea altor țări. Dacă, în 1990, PIB-ul României era de 59,1% din PIB-ul Poloniei și era dublul PIB-ului Bulgariei (PIB-ul Bulgariei era în 1990 53% din PIB-ul României și 31% din PIB-ul Poloniei), în 2015, PIB-ul României a ajuns la 37,3% față de cel al Poloniei, în timp ce acela al Bulgariei ajunsese la circa 10% din PIB-ul Poloniei. Acest lucru spune mult despre cât a pierdut România (și cât continuă să piardă) la nivel regional. Chiar dacă creștem economic, se pare că nu creștem susținut și constant.

 

O dezvoltare economică durabilă ar trebui să se bazeze mai ales pe produse competitive, fabricate în ţară. În ce măsură mai există industrie românească?

Industria ar trebui să fie principalul motor de dezvoltare. Și nu industria resurselor de bază (extracție de resurse naturale), ci industria de bunuri manufacturate. Valoarea adăugată în industria românească este într-o continuă scădere, în ultimii ani. Chiar dacă structura bunurilor industriale pe care le producem s-a modificat foarte ușor și nu neapărat în favoarea noastră: în 1995 produceam alimente (27%), produse metalice (14%), textile, pielărie și încălțăminte (10%), produse rafinate din petrol și cărbune (8%), produse chimice (8%), iar în 2015 produceam alimente, băuturi produse din tutun (22%), vehicule (17%), produse metalice (10%), produse din cauciuc, plastic și produse nemetalice (8%) și produse rafinate din petrol și cărbune (8%). Producem mai puține alimente (compensând mult cu importuri), mai puține textile, încălțăminte, pielărie (multe le produceam în lohn, iar acum compensăm cu importuri), pentru a produce mai multe vehicule (nu neapărat bazate pe componente românești). 



Cum caracterizaţi – atât ca nivel, cât şi ca potenţial, dar şi ca necesitate – sectorul construcţiilor din România?

 

Construcțiile au beneficiat în ultimii ani de un aport investițional care a depășit industria sau agricultura. Criza a afectat semnificativ acest domeniu. Construcțiile sunt un motor important pentru dezvoltarea unei economii. Dar, din păcate, sectorul este foarte vulnerabil la recesiune. În plus, construcțiile ar trebui să joace, mai degrabă, un rol de suport pentru întregul sistem economic. Investițiile în infrastructura de transport și de utilități ar trebui să fie o prioritate și poate că o deschidere către inițiativa privată, prin parteneriate public-private, ar accelera dezvoltarea acestora și ar conferi suportul financiar semnificativ de care este nevoie. Nu trebuie să reinventăm roata. Este suficient să ne uităm la cei din jur și să luăm de la ei bune practici și cazuri de success, pe care să le replicăm adaptat aici.

Pe de altă parte, sectorul construcțiilor suferă, din punctul meu de vedere, de probleme legate de cadastru (proprietatea asupra terenurilor), sufocarea domeniului cu foarte multe avize și autorizații care trebuie obținute și care nu oferă o securitate în plus prea mare, precum și o insuficientă dezvoltare a infrastructurii de orice tip. Ar fi de dorit ca legislația în domeniu să fie simplificată, să putem construi mai ușor, mai repede și mai sigur. Verificările să se facă atât de către autorități publice, cât și de reprezentanți ai unor asociații private, ele să fie recunoscute de instanțe și derapajele să fie foarte rapid sancționate. Autoritățile publice să aibă o strategie clară în materie de construcții publice, dezvoltare teritorială și să ajute cu infrastructură adecvată construcțiile noi care apar și pentru care dau aprobări. Arhitecții trebuie și ei implicați mai puternic în aceste decizii care dezvoltă marile metropole.

În altă ordine de idei şi cu referire directă la tema Zilei Mondiale a Acreditării, părerea mea este că normele și standardele, până la un punct, produc o anumite protecție și ordine în sistem. Totuși, dacă devin excesive, autorizările respective pot începe să devină bariere (costuri) pentru dezvoltarea oricărui sector. Uneori, ceea ce este sigur, nu este neapărat și viabil din punct de vedere economic. Trebuie să cumpănim foarte bine acest echilibru între nevoia de ordine și securitate impusă de sistemul de standarde și acreditări și puterea noastră de a plăti costurile adiționale implicate de aceste bariere.

Daniel Neguţ

LĂSAȚI UN MESAJ