CineGrand va deschide un cinematograf in Centrul Comercial Auchan Titan

0
866

Operatorul de cinematografe CineGrand va deschide in urmatoarele saptamani un cinematograf in Centrul Comercial Auchan Titan, in care a mai functionat anterior o astfel de unitate, dar care a fost inchisa de proprietarii proiectului, fondul german Deutsche Gesellschaft fur Immobilienfonds (DEGI).

„In perioada imediat urmatoare va fi deschis un cinematograf, contractul este semnat, operatorul va fi CineGrand din India. Galeria comerciala va avea dupa deschiderea cinematografului 15.000 de metri patrati si este ocupata integral”, a declarat Tatian Diaconu, managing director al Immochan Romania, companie parte a grupului Auchan, care se ocupa de administrarea Centrului Comercial Auchan Titan.

Immochan Auchan si DEGI au investit circa 2 milioane de euro pentru aducerea galeriilor comerciale Auchan Titan si Iris sub umbrela brandului Centrul Comercial Auchan Titan, care atrage anual 12 milioane de persoane, anunta Mediafax.

Auchan Titan, primul hipermarket al grupului francez in Romania, este cel mai mare de pe piata locala, cu o suprafata de 16.000 metri patrati. Hipermarketul este cel mai performant magazin din cele 31 pe care grupul francez le opereaza in Romania, in conditiile in care atrage in medie 35.000 de vizitatori pe zi, cu un varf de 55.000 de persoane in perioada sarbatorilor.

Inaugurat in 2007, Centrul Comercial Auchan Titan includea un hipermarket Auchan si o galerie de 8.000 metri patrati. Ulterior, in 2008, a fost completat de o noua zona de retail, lansata la acea vreme sub numele Iris Titan, adaugand alti 6.000 metri patrati de magazine.  In prezent, numarul magazinelor, restaurantelor si spatiilor de servicii se ridica la 130.

Investitia in rebranding a inceput la sfarsitul anului trecut si s-a derulat in paralel cu functionarea normala a activitatii comerciale.

Intrebat daca modificarile la nivelul proiectului din Titan au fost facute in perspectiva deschiderii centrelor comerciale Mega Mall si ParkLake, in zona, Diaconu, a declarat ca proiectul a avut ca scop imbunatatirea serviciilor oferite clientilor si bineinteles pastrarea acestora.

„Zona se va schimba cu siguranta dupa deschiderea celor doua centre comerciale, mai ales ca sunt facute de dezvoltatori profesionisti care stiu bine ce fac. Sunt doua proiecte foarte mari, 80.000 metri patrati Mega Mall si 68.000 metri patrati ParkLake”, a aratat reprezentantul Immochan.

Immochan Romania a fost infiintata in ianuarie 2012 si administreaza noua galerii comerciale: trei in Bucuresti – Auchan Titan, Auchan Vitan si Auchan City Crangasi – si 6 in tara – galeria din Centrul Comercial Auchan Pitesti (Bradu), Craiova-Craiovita, Sibiu, Brasov-Eliana Mall, Bacau si Targu Mures-Sud, totalizand 35.000 de metri patrati de suprafata inchiriabila.

Compania are in curs de dezvoltare inca doua proiecte: Coresi in Brasov si Centrul Comercial Auchan Drumul Taberei in Bucuresti, construit pe fosta platforma Tricodava.

Auchan Romania are 31 de magazine deschise in 18 orase si alte doua unitati in constructie, o suprafata neta de vanzare de 252.000 metri patrati, peste 11.000 de angajati, trei platforme logistice, 70,5 milioane de clienti anual.

Reteaua de cinematografe CineGrand mai opereaza o unitate in Romania, in Uvertura Mall din Botosani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here