Castigul salarial mediu a crescut in noiembrie cu 2,5%

0
879

Castigul salarial mediu a fost in noiembrie de 1.918 lei net, in crestere fata de luna anterioara cu 47 lei, sau 2,5%, cele mai mari valori, de 4.756 lei, fiind raportate in IT, iar cele mai mici, de 1.083 lei, in hoteluri si restaurante, a anuntat miercuri Institutul National de Statistica (INS), potrivit Mediafax.

„In luna noiembrie 2015, in majoritatea activitatilor din sectorul economic nivelul castigului salarial mediu net a fost mai mare fata de luna octombrie 2015. Cresterile castigului salarial mediu net fata de luna precedenta s-au datorat acordarii de prime ocazionale (inclusiv prime anuale sau pentru sarbatori), sume din profitul net si din alte fonduri, dar si realizarilor de productie ori incasarilor mai mari (functie de contracte/proiecte). De asemenea, cresterile castigului salarial mediu net au fost influentate in unele activitati economice si de disponibilizarile de salariati cu castiguri salariale mici”, arata INS, intr-un comunicat.

Cele mai mari cresteri s-au inregistrat in activitati auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activitati de asigurare si fonduri de pensii) – 25,5%, in fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor, fabricarea produselor din tutun – intre 11% si 13% si in tiparirea si reproducerea pe suporturi a inregistrarilor, depozitare si activitati auxiliare pentru transport, fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice, fabricarea produselor textile, intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii), activitati de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice), fabricarea de mobila – intre 6% si 9%.

Scaderi au fost consemnate in industria metalurgica (5%) si extractia petrolului brut si a gazelor naturale (4,6%).

„In sectorul bugetar s-au inregistrat cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta in invatamant (+2,4%) ca urmare a acordarii sumelor reprezentand plata cu ora a cadrelor didactice, in administratia publica (+1,4%), respectiv in sanatate si asistenta sociala (+0,9%)”, noteaza Statistica.

Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 10%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here