Capital Economics: Economia Romaniei are potential de crestere datorita cererii interne

0
814
grafic-crestere-economie

Economia Romaniei va avansa cu 3% in acest an si cu 3,3% anul viitor, datorita evolutiei pozitive a cererii interne, sub potentialul de crestere pe termen lung de 4% estimat de analistii de la compania britanica de consultanta Capital Economics.

„Ne asteptam ca economia Romaniei sa inregistreze un avans solid, in intervalul 3-3,5% in 2015 si 2016, dat fiind ca economia slaba a zonei euro, principala piata de export a tarii, este compensata de cresterea cererii interne”, se arata intr-un raport al Capital Economics, citat de Mediafax.

Romania are un potential de crestere economica pe termen lung de 4% pe an, asemenea Bulgariei, Poloniei si Turciei, potrivit analistilor, Capital Economics.

Analistii companiei apreciaza ca politica fiscala va fi mai relaxata in acest an comparativ cu 2013, pe fondul scaderii preturilor de consum.

„Pentru inceput, declinul preturilor petrolului va determina incetinirea inflatiei, ducand la cresterea veniturilor gospodariilor. Acest lucru ar trebui sa permita Bancii Nationale a Romaniei sa reduca dobanda de politica monetara cu inca 25 de puncte de baza, la 2%”, se arata in raport.

Analistii de la Capital Economics estimeaza ca rata inflatiei se va situa la 0,8% in acest an si la 1,8% anul viitor. in 2014, rata anuala a inflatiei a coborat la minimul record de 0,83%.

La inceputul lunii februarie, BNR a modificat in scadere prognoza de inflatie pentru acest an, de la 2,2% la 2,1% si are o estimare de 2,4% pentru inflatia de la sfarsitul anului 2016.

De asemenea, analistii considera ca pietele financiare din Romania sunt mai putin vulnerabile in fata situatiei din Grecia decat erau in perioada 2011-2012, in conditiile in care deficitul de cont curent si datoria externa pe termen scurt au scazut semnificativ in ultimii ani.

Comisia Europeana anticipeaza ca economia Romaniei va creste cu 2,7% in acest an si cu 2,9% in 2015, in timp ce Banca Mondiala apreciaza ca produsul intern brut al Romaniei va avansa cu 2,9% anul acesta si cu 3,2% anul viitor.

Economia Romaniei a crescut anul trecut cu 2,9%, in termeni reali, fata de 2013, dupa ce in ultimul trimestru cresterea economica a fost de 0,5% fata de trimestrul anterior, serie ajustata sezonier, si de 2,6% comparativ cu aceeasi perioada din 2013, serie bruta, potrivit datelor comunicate de INS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here