BVB a revenit pe crestere, cu un plus de 5,28%, dupa pierderi de aproape 15% in ultimele trei zile

0
706
grafic-economic

grafic-economicBursa de Valori Bucuresti (BVB) a revenit pe crestere semnificativa la deschiderea sesiunii de miercuri, cu 5,28%, recuperand o parte din pierderile importante inregistrate in ultimele trei sesiuni, de 14,84%, dupa ce bursa de la New York a inchis marti in urcare.

Bursa a incheiat ziua de marti in scadere cu 3,37% dupa o sedinta agitata si dominata de panica investitorilor, care in jurul pranzului au dus la prabusirea pietei cu pana la 12,3%, sub presiunea declinului burselor externe. Bursa se situa marti la cel mai redus nivel din ultimele 15 luni.

La deschiderea de miercuri, preturile celor mai lichide zece actiuni afisau un avans de 5%, iar ascensiunea cotatiilor celor cinci SIF-uri si ale Fondului Proprietatea (FP) a ridicat indicele BET-FI cu 3,4%.

Astfel, indicele extins al Bursei se plasa dupa primele 15 minute cu 4,82% peste nivelul de marti.

Ordinele de cumparare au dus in sus si preturile titlurilor companiilor din sectorul energetic, astfel ca la ora 10:15 BET-NG indica o medie a cotatiilor acestor actiuni cu 6,26% mai sus fata de sedinta precedenta.

Jucatorii au tranzactionat actiuni de sase milioane lei (1,4 milioane de euro), valoare sub lichiditatea de la inceputul sesiunii precedente, de 11,08 milioane lei (2,7 milioane euro).

La ora transmiterii stirii toate actiunile de la BVB inregistrau cresteri.

Titlurile FP erau cele mai lichide din piata, cu un rulaj de 2,47 milioane de lei. Cel mai recent transfer a fost realizat la 0,447 lei, pret cu 3,35% peste referinta.

Bursa de la New York a inchis marti in urcare, dupa o sedinta volatila, investitorii incercand sa inteleaga mesajele transmise de Rezerva Federala (Fed) privind economia dupa doua saptamani de scaderi abrupte pe pietele din intreaga lume. Actiunile europene au deschis de asemenea in cresetre, in urma avansului semnificativ inregistrat peste noapte pe Wall Street. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here