Bratarile dacice

0
145
babes

Mircea Babes (foto) este profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti, director al Seminarului de Arheologie de pe langababes aceeasi facultate, cercetator stiintific principal la Institutul de Arheologie „Vasile Parvan“ al Academiei Romane si membru al Comisiei Nationale de Arheologie. Este de asemenea autor a numeroase studii si carti privind istoria si civilizatia epocii geto-dace, publicate in tara si strainatate.

– Domnule Profesor, in ultima perioada, cazul bratarilor dacice recuperate de catre statul roman a captat destul de mult atentia mass-media, existand chiar unele voci care au pus la indoiala autenticitatea pieselor respective.

Ca membru al comisiei de expertiza a bratarilor, cum comentati aceste opinii?

– Dupa stiinta mea, singurul ziar care a pus la indoiala in mod sistematic si repetat autenticitatea bratarilor, lansand si teorii dintre cele mai fanteziste, este cotidianul Adevarul. Discutand pe aceasta tema cu o ziarista de la cotidianul respectiv, am remarcat de la inceput ca intrebarile erau puse cu aceasta tendinta, ca ei erau deja convinsi ca bratarile nu sunt autentice. Nu vreau sa polemizez de la distanta cu ziarul respectiv, insa este evident ca in acest caz se manifesta lipsa de buna credinta si de intelegere a lucrurilor. Iar fenomenul poate fi simptomatic. Este mult mai usor sa dovedesti lipsa de autenticitate decat autenticitatea unor piese. Noi, cei trei membri ai comisiei trimisa oarecum in graba la Frankfurt de catre Ministerul Culturii si Cultelor, nu puteam sa luam cu noi un laborator. Dealtfel nu s-a inventat inca aparatul care, la o simpla vizualizare, sa ne spuna daca o piesa este autentica sau nu. La data cand am intocmit raportul de expertiza, am tinut cont de faptul ca cercetarea nu avea cum sa fie incheiata doar cu ocazia vizualizarii, a pipairii pieselor respective. De aceea am declarat ca, neexistand semne vizibile de falsificare si sub rezerva unor viitoare analize fizico-chimice, piesele sunt autentice.

– Si totusi, care sunt argumentele care pledeaza in favoarea autenticitatii?

– Trebuie inteles ca cercetarea arheologica se bazeaza in buna masura pe cunoasterea analogiilor, pe compararea pieselor intre ele, mergand pana la dimensiuni, tehnica si ornamentica. Argumentul principal ramane in continuare acela al remarcabilei similitudini dintre aceste piese de aur si cele de argint care sunt cunoscute in numar mult mai mare, peste 30 de exemplare descoperite de-a lungul timpului in patiul geto-dacic.

Mai trebuie subliniat faptul ca, de la prima vedere, piesele prezinta o perfecta unitate, ele apartin aceluiasi tip de bratara spiralica cu capete de forma rectangulara, terminate cu o protoma de animal. Au ornamentica similara, au greutati similare, care se incadreaza intre 0,900 si 1,100 grame, dar pe de alta parte exista si diferente care sunt naturale si care ne arata ca cel care le-a produs a avut intentia sa faca din fiecare un obiect personalizat. Ele prezinta si anumite deformari ale tijei spiralei, observabile mai ales la ultima piesa, cea venita de la Paris. Cred ca mai curand este vorba de deformari care sunt cauzate de sederea indelungata in conditii de comprimare in pamant. Pe piesa de la Paris se observa inca urme de pamant si calcar. Altfel, piesele au fost bine curatate, spalate si periate, astfel incat sunt putine sanse ca ele sa mai pastreze urme consistente din locul in care au fost depuse.

La toate acestea se adauga rezultatele anchetei efectuate de procuratura. Poate parea un argument exterior unei expertize arheologice, dar se stie ca circumstantele unei asemenea descoperiri sunt esentiale pentru valorificarea stiintifica, pentru validarea autenticitatii, pentru interpretare si pentru plasarea in timp si spatiu a unor monumente arheologice. Bratarile despre care discutam au fost gasite in primavara lui 2000 de catre oameni care le-au cautat in chip sistematic, cu detectoare de metal. Unul dintre acestia a facut marturii complete, pe care le-am citit si care pun in evidenta, fara posibilitate de discutie, faptul ca avem de-a face cu 10 piese descoperite laolalta in punctul Caprareata, situat la distanta relativ mica de cetatea regala de pe Dealul Gradistii, de la Gradistea Muncelului, intr-o groapa placata si acoperita cu pietre. Tot atunci, in aceeasi zona, s-ar mai fi gasit un al doilea tezaur format din 5 bratari de aur.

Dupa expertiza de la Frankfurt, piesele au fost supuse unor analize de fluorescenta de raze X la Institutul de Fizica si Inginerie Nucleara din Bucuresti, care au dat un rezultat interesant, anume ca fiecare piesa are o compozitie usor diferita. Diferentele rezulta din proportia de argint (variind intre 5-15%), ceea ce arata ca fiecare piesa a fost facuta din alt lot de metal, iar acest metal este aur nativ de genul pepitelor mari sau al granulelor de aur culese din nisipul raurilor. Dupa parerea dr. Bogdan Constantinescu, care este si a mea, compozitia metalului arata de asemenea, prin usoara ei variatie, ca nu avem de-a face cu replici moderne. Astfel, si variabilitatea tipologica, si variabilitatea unor detalii de ornamentica, precum si variabilitatea metalului pledeaza pentru caracterul autentic al pieselor.

– De ce in peste 150 de ani de cercetari arheologice sistematice in situri de epoca geto-daca nu a fost gasita nicio bratara din aur?

– Este un lucru clar, pe care noi il stim, ca de mai bine de 200 de ani tezaurele se descopera in mod intamplator. Niciun arheolog nu a avut sansa sa descopere el asa ceva. Incepand cu tezaurul de la Simleul Silvaniei gasit pe la 1797, cu celebrul tezaur de la Sannicolaul Mare, descoperit in 1799, – ambele aflate actualmente la Kunsthistorisches Museum din Viena, continuand apoi cu tezaurul de la Pietroasa (1837), toate s-au gasit intamplator. Acest lucru este valabil si pentru tezaurele dacice de podoabe de argint, peste 65 la numar, de care aminteam mai sus, si care sunt mereu rezultatul unor descoperiri intamplatoare, legate de lucrari agricole, de constructii sau de exploatari in cadrul unor cariere. In ultima categorie intra si cunoscutul tezaur de la Sancraieni, compus din vase de argint, care a aparut in urma pusacrii pietrei intr-o cariera.

– Cum explicati faptul ca asemenea piese fastuoase, cum sunt bratarile de aur, s-au gasit deocamdata doar in zona Gradistei Muncelului?

– Faptul ca aceste piese s-au gasit in Muntii Orastiei, ca tezaurele de kosoni s-au gasit tot in aceeasi zona, tine de statutul de capitala regala si religioasa, pandacica spunea cineva, al cetatii de pe Dealul Gradistii si al intregului ansamblu care ocupa o suprafata de cca. 200 km2. Aici, pe langa cetatea de la Gradistea Muncelului avem si cetatile de la Piatra Rosie, Blidaru si Costesti, precum si numeroase alte situri de maxim interes. Este o zona intens ocupata si populata la vremea respectiva, este o zona care in sine reprezinta marea exceptie in civilizatia dacica. Avem de-a face in mod evident cu manifestarea suprema a acestei civilizatii, determinata de statutul special de centru religios si de cel de capitala regala al sitului de la Gradistea Muncelului. Aici, incepand probabil cu a doua jumatate a sec. I i. Hr., si pe tot parcursul sec. I d. Hr., s-a aflat samburele politic si religios al intregii Dacii.

Folosirea aurului in scopul obtinerii acestor piese tine tocmai de acest statut. Ele sunt in fond piese de parada, cu care nu se purtau in fiecare zi. Puteau face parte eventual din vesmantul si podoabele unui mare preot, sau chiar a unei mari preotese, desi in societatea dacica femeile nu joaca un rol important. Stim insa ca sunt regi care au indeplinit si functia de mare preot (cazul lui Deceneu de exemplu). Tocmai acest statut particular al siturilor din zona Muntilor Orastiei explica faptul ca aici s-au gasit aceste bratari.

– Cazul acestor bratari este unul izolat, sau furtul de antichitati reprezinta un fenomen de amploare?

– Nu-mi dau seama care este amploarea acestui fenomen al braconajului arheologic. Atrasi de mirajul acestui loc, aici s-au concentrat cautatorii de comori, care azi nu mai sunt aventurierii romantici din alte secole, sunt braconieri care cu sange rece fac aceasta activitate riscandu-si libertatea, dar riscand totodata sa distruga marturii extraordinare ale culturii geto-dace, ale istoriei nationale si europene. Pot spune ca in ultimii 10 ani, in Muntii Orastiei, s-a ajuns sa se braconeze cu mijloace tehnice foarte moderne, cu detectoare scumpe de ultima generatie. Profesorul Ioan Glodariu de la Cluj, coordonatorul cercetarilor de aici, marturisea ca in fiecare an cand ajunge la Gradistea Muncelului, observa zeci de gropi facute de cautatorii de comori.

Cat de mult este raspandit fenomenul in alte parti ale tarii imi este greu sa spun. Tind sa cred ca nu este un fenomen de masa si nu este difuzat la ansamblul intregii tari. Este mai degraba grupat in zone de maxim interes arheologic, anume aceasta zona a Muntilor Orastiei si zona cetatilor grecesti si romane din Dobrogea.

Fenomenul nu are insa amploarea pe care a capatat-o in alte tari. De exemplu, nici la casele de licitatie nici in magazinele de antichitati de la noi nu apar piese antice. Spre comparatie, puteti merge in Bulgaria, in zona centrala a Sofiei, unde exista zilnic un targ de antichitati si curiozitati si unde in doua randuri am vazut gramezi de monede si fibule antice, obiecte care in mod evident fusesera scoase din pamant. Acum mai bine de 10 ani, Muzeul National de Istorie din Sofia a organizat o expozitie cu obiectele capturate de vama si politia bulgara. Era ceva incredibil, o sala imensa plina cu asemenea obiecte, evident descoperite prin sapaturi ilegale. Mai mult, de curand la Sofia a aparut un album in care se publica o colectie particulara de antichitati, anume cea a lui Vasil Bojkov, un mare magnat din tara vecina. Pot sa pun ca nici Muzeul National de Istorie al Romaniei nu are o asemenea colectie. Suparator este faptul ca tocmai existenta unor asemenea colectionari, amatori de de antichitati, incurajeaza braconajul arheologic. Pericolul este si mai mare atunci cand «cautatorii de comori» cauta sa-si plaseze descoperirile in strainatate, asa cum s-a intamplat cu bratarile dacice de aur.

– Care sunt masurile ce se impun pentru a preveni braconajul arheologic?

– Fenomenul e greu de controlat, iar eradicarea lui este practic imposibila. Nu cred insa ca ar fi o problema pentru Ministerul de Interne sa detaseze unul sau doua plutoane de jandarmi care sa patruleze in zona Gradistei Muncelului si a celorlalte situri cu potential arheologic ridicat. In momentul de fata, aceasta zona este asigurata de doi-trei paznici civili care nu au nicio putere in fata braconierilor. O alta masura eficienta ar fi alocarea de fonduri serioase pentru sapaturile arheologice autorizate. O cercetare sistematica de teren, inclusiv cu detectoare de metal, cred ca ar descuraja mult acest fenomen. Oricum, ea ar permite arheologilor sa intervina la timp, sa salveze si sa studieze obiectele si siturile arheologice principale, inainte ca ele sa fie pradate si distruse de braconieri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ