Bosch vrea sa angajeze 340 de oameni pentru fabrica din Jucu

0
845

Grupul Bosch, unul dintre cei mai mari investitori germani din economia locala, cauta 340 de oameni pentru fabrica de componente auto din loca­li­tatea Jucu, judetul Cluj, potrivit infor­matiilor de pe site-ul AJOFM Cluj (Agentia Judeteana Pentru Ocuparea Fortei de Munca).

Compania a anuntat ca fabrica din Jucu si-a triplat productia de la inaugurare, din luna mai 2014, pana in prezent, anunta Mediafax.

Cele mai multe joburi disponibile sunt pentru tehniceni operatori roboti (100) si pentru functionari administrativi (110), insa germanii cauta si ingineri productie, ingineri automatisti, programatori fabricatie, sefi de sectie, electriceni sau programatori.

Pe langa centrul de cercetare-dezvoltare din Cluj si unitatile sale de productie pentru solutii de mobilitate din Cluj si din Blaj, Bosch mai opereaza si o unitate de productie de tehnica liniara, localizata tot in Blaj, precum si un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) in Timisoara.

In Bucuresti, Bosch opereaza un birou de vanzari pentru produsele diviziilor solutii de mobilitate, bunuri de larg consum si tehnologie pentru constructii si energie. Tot in Bucuresti are sediul o filiala a BSH Hausgeräte GmbH, activa pe piata electrocasnicelor.

La nivel global, grupul Bosch are aproximativ 375.000 de angajati si vanzari de peste 70,6 miliarde de euro in 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here