BERD investeste in infrastructura si transport in Romania

0
1097
grafic-inflatie

Sibiul, oras medieval din centrul Romaniei, este un nod de transport important. In ultimii 10 ani orasul a beneficiat de investitii in infrastructura de peste 150 milioane euro, dintre care peste 40 milioane euro din partea Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), pentru reabilitarea drumurilor publice si a conductelor de apa.

Un nou imprumut de 4.8 milioane euro, acordat companiei S.C.TURSIB S.A, compania locala de transport public, va fi utilizat pentru relocarea unui depou de autobuze, din locatia curenta, in centrul orasului. Relocarea depoului este necesara ca urmare a revizuirii de catre primarie a strategiei de transport urban, din care a rezultat mutarea flotei de autobuze pentru a satisface cerintele populatiei. In plus, noua constructie va
permite modernizarea serviciilor de intretinere, reducerea costurilor de functionare, reducerea nivelului de poluare fonica si imbunatatirea impactului asupra mediului.

Turismul a devenit principala sursa de venituri a orasului, dupa ce Sibiul a fost numita “Capitala Culturala a Europei” in 2007. Prin dezvoltarea infrastructurii si imbunatatirea legaturilor de transport, orasul va atrage mai multi vizitatori.

“Echipa BERD este bucuroasa sa lucreze din nou cu municipiul Sibiu si cu TURSIB. Orasul a demonstrat ca dezvoltarea infrastructurii poate sa propulseze atractivitatea sa ca centru regional si sa ii sustina dinamismul”, a declarat Jean-Patrick Marquet, Director BERD Infrastructura Municipala si de Mediu.

„TURSIB si municipiul Sibiu au gasit un real partener in BERD, cu care au derulat nenumarate proiecte pe parcursul ultimilor noua ani. Constructia unui nou depou de autobuze, intr-o zona a Sibiului mai potrivita din punct de vedere al mediului, este extrem de importanta pentru TURSIB, compania de transport public a orasului Sibiu, care isi continua astfel procesul de dezvoltare”, a declarat Primarul Sibiului, Klaus Iohannis.

TURSIB detine si opereaza 90 de autobuze, dintre care 35 au fost achizitionate cu un imprumut anterior acordat de BERD de 5 milioane euro. Totodata, TURSIB opereaza 23 de rute de autobuz, care deservesc anual 34 milioane de pasageri. De la inceputul activitatii sale in Romania, BERD a investit aproximativ 6.7 miliarde euro in 360 de proiecte si a mobilizat peste 14 miliarde euro din alte surse de finantare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here