Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România primește un nou membru

0
1954

Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS) anunță acceptarea cererii de adeziune a companiei EPS Thermopor SRL, producătorul brandului Caparol. Noul membru al asociației va contribui, alături de actualii producători de polistiren expandat prezenți în cadrul ROMEPS, la promovarea EPS-ului de calitate în industrie.

Prin noul parteneriat, ROMEPS reconfirmă faptul că este o asociație deschisă tuturor celor care respectă regulile de calitate și conduită. Ne bucurăm de noua colaborare și considerăm că experienţa de peste 12 ani acumulată de EPS Thermopor pe piața românească reprezintă un aport important pentru industrie. Numai într-un efort conjugat, lucrând împreună cu cât mai mulți producători de polistiren expandat, putem extinde proiectele pe care le avem în desfășurare și putem contribui la creșterea eficienței energetice la nivel național”, a declarat Florin Hahui, Președinte ROMEPS.

Suntem onorați să facem parte din ROMEPS și avem certitudinea că, prin această colaborare, vom putea participa și contribui activ la dezvoltarea de programe importante pentru piața termoizolațiilor de calitate, a spus Petru Moldovanu, administrator EPS Thermopor.

Misiunea ROMEPS este de a informa și educa românii în legătură cu alegerea produselor potrivite pentru termoizolare. ROMEPS a depus, de-a lungul timpului, eforturi susținute pentru a informa publicul, pentru a educa piața și a contribui la creșterea ei. EPS Thermopor va participa la activitățile pe care Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România le-a pornit în anii precedenți, “Quality Control” și “Calitate certificată”, precum și la noi programe care să susțină producătorii de polistiren expandat, dar și beneficiarii.

Piața de polistiren expandat din România a înregistrat o evoluție bună în primele luni din acest an, iar acest lucru s-a putut observa încă din primul trimestru al anului, când au fost demarate și primele programe de reabilitare termică. Pentru întreg anul 2016, ROMEPS se așteaptă la un avans de 10% al pieței, per total, și o creștere calitativă de peste 30% pe densitățile mari. Spre comparatie, piața de profil a atins valoarea de 143 milioane euro anul trecut.

Despre ROMEPS:

Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS) a fost înființată în anul 2004, din 2011 activând sub această denumire. Asociația își propune să promoveze pe piața din România un standard de calitate pentru producătorii de polistiren și să vegheze la respectarea reglementărilor. ROMEPS are, în prezent, 14 membri – Arcon, Austrotherm, Congips, EPS Thermopor, Euroconf Impex, Firos, Hirsh Porozell, Isopor, Masterplast, Mecatronics, Mindo, Onebrand, Plastics Europe și Swisspor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here