29 de ani de la moartea maestrului Ion Dacian

0
874

Tenorul Ion Dacian, una dintre cele mai proeminente figuri ale Operetei romanesti, s-a nascut la 11 octombrie  1911 in Saschiz, jud. Mures si a absolvit studiile muzicale la Conservatorul din Cluj. Ion Dacian a debutat pe scena Operei Romane din capitala Ardealului, interpretand un vast repertoriu de la Flautul fermecat, Traviata, Martha, Barbierul din Sevilla,

 Manon pana la Tannhäuser si Evgheni Oneghin, dar si intregul repertoriu clasic de opereta. A poposit apoi la Teatrul Alhambra din Bucuresti (1939) si apoi la Teatrul de Stat de Opereta, unde a fost prim-solist, regizor si director (1950-1972). A intreprins turnee artistice in Egipt, Polonia, URSS, Germania, Liban, Turcia, Belgia, Olanda, Italia, Israel, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, cantand atat opereta, cat si opera.

Intr-un interviu acordat aproape de sfarsitul carierei lirice (1969), marturisea: „Am interpretat 57 de roluri de opereta si 9 roluri de opera. S-au adunat pana acum (trei decenii – n.n.) cam 5.000 de spectacole, la care se adauga si cele 120 de concerte cu diverse Filarmonici, in tara si in strainatate”.

Succesele cele mai rasunatoare le-a cunoscut in premierele romanesti: N-a fost nunta mai frumoasa (1951), Ana Lugojana (1951), Lasati-ma sa cant (1954, peste 250 de reprezentatii!), Plutasul de pe Bistrita (1956), Lysistrata (1960), Anton Pann (1963), Targul de fete (1964), Soarele Londrei (1970), dobandind titlul de Artist al Poporului.

S-a stins pe 8 decembrie 1981, exact in aceeasi luna de Craciun (1928) in care a plecat si Leonard, Printul Operetei.
(Viorel Cosma)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here